Mi-am imaginat in mod eronat, atunci cand l-am luat pe Wag, ca un caine ma va ajuta sa ma imprietenesc mai usor cu baietii care imi plac. La scurt timp insa, mi-am dat seama ca, de fapt, cainele avea asupra relatiilor mele un impact dezastruos.
Inchipuiti-va o intalnire tipica. Cina si un film, urmate probabil de un cappucino. Toate acestea presupun o lipsa de cel putin cinci-sase ore de acasa. In timp ce ne bem cafeaua, ma uit pe furis la ceas, incercand sa estimez cu exactitate cat il mai pot lasa pe Wag singur acasa, fara ca vezica sa-i explodeze.
Evident ca partenerul meu crede ca m-am plictisit de moarte, din moment ce ma vede uitandu-ma intruna la ceas. Ii explic despre ce este vorba. Imi zambeste si imi spune ca ma intelege perfect, dar de fapt crede ca sunt o nebuna obsedata de cainele ei si, prin urmare, nu am nici o sansa sa ajung vreodata femeia perfecta pentru el.
Dar sa zicem ca baiatul ma invita la o plimbare in aer liber. Acum apare marea dilema: plimbatul cainelui. Mergem toti trei impreuna, bucurandu-ne de aerul noptii si de compania fiecaruia, cand, dintr-o data Wag face treaba mare. Am de ales intre doua optiuni si imi dau seama prea tarziu ca oricare dintre ele va spulbera orice urma de romantism. Daca ignot mizeria de pe trotuar si mergem mai departe, partenerul meu va crede ca sunt o nesimtita. Daca ma opresc si strang „opera” lui Wag intr-o punga de plastic, o sa i se faca scarba.
Concluzia? Data viitoare cand voi avea nevoie de un magnet ca sa atrag barbatii, o sa merg la magazinul de unelte.
Leslie C. Smith, in revista „Dogs in Canada”
