• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Amvest

Simplu, pentru oameni!

  • Meniu
    • Casa si gradina
    • Sanatate
    • Stil de viata
    • Contact/Despre

“Zambete pentru Toti” la final

decembrie 19, 2011 By amvest

Zeci de arădeni au participat seara trecută la Concertul Caritabil susținut de tânara solistă Oana Țogoe, in Ceainăria Ahmad Tea House.
Scopul acestui proiect este de a întinde o mânã de ajutor beneficiarilor acestui proiect, respectiv a celor aproximativ 150 de copii proveniţi din familiile defavorizate socio-economic, aflate în evidenţa unor centre din Arad si mai multe familii nevoiase din localitate. Pe parcursul spectacolului cei prezenti au putut dona rechizite școlare, obiecte de imbracăminte, alimente si fondurile obtinute din donatii se vor redirectiona catre achizitionarea cadouri pentru cei mici.

Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Arad și Centrul Ghiocelul, sunt unii dintre beneficiarii direcți, pe lângă dulciuri și alimente pentru masa de Crăciun, aceștia vor primi și obiecte de îmbracaminte noi, acestea au fost donate donate de prietenii Asociatiei Amvest din Olanda și Belgia.

Două familii nevoiașe au primit cate un coș cu alimente pentru masa de Crăciun și alte 5 familii vor fi vizitate zilele următoare.

La eveniment a participat și Alexandra Pert, o tânară de 22 de ani care a primit din partea organizatorilor un laptop nou care să o ajute să păstreze mai ușor legatura cu prietenii. Pentru Alexandra Pert anii trecuţi înseamnă însă ani de suferinţă, iar fiecare zi din viaţă, un risc tot mai mare de agravare a bolii de care suferă.

Alexandra suferă de Amiotrofie Spinală tip Kugelberg-Welander şi este imobilizată într-un fotoliu rulant de mai bine nouă ani. A fost diagnosticată cu această boală de la vârsta de un an şi jumă­tate. Amiotrofia spinală musculară este o boala neuro-degenerativă caracterizată prin pierderea neuronilor motori din măduva spinării.

“Sunt fericit că am reușit înca o dată să sprijinim foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor. Am spus întodeauna că oamenii au nevoie de oameni și arădenii sunt receptivi. Mulțumesc celor care au făcut posibilă realizarea acestui eveniment. Daca la începutul lui septembrie îndemnam copii să meargă la școală prin Campania “Drept la Educație”, acolo unde peste 100 de familii au fost sprijinite cu rechizite școlare, îmbracaminte și tot ce este necesar pentru ca un elev să înceapă școala așa cum trebuie, astăzi cu toții am făcut pe Moș Crăciun și am adus bucurie în sufletele celor care înca mai au speranța în suflet. ” spune Daniel Mitre, președintele Asociației Amvest.

Mulţumirile noastre merg către mass-media arădeană, Emag, Pro Tineret Vest, Ahmad Tea House, bloggării din Arad şi toţi ceilalţi care au contribuit la această acţiune prin diferite metode.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on tumblr
Tumblr
Share on pinterest
Pinterest
Share on google
Google
Share on diggit
Diggit
Share on stumbleupon
Stumbleupon

Articole asemanatoare:

  1. Solidaritate cu oamenii strazii
  2. Târg caritabil pentru Andreea
  3. Schimb de Cărți – Ediția a VII-a
  4. Lecturi Urbane Arad – EDITIA a VI-a

Din categoria: Evenimente

Bara principală

Social

  • Facebook
  • Pinterest
  • Tumblr
  • Twitter

Contribuie si tu!

Mai citim

  • Olivia Steer
  • Catalin Tolontan
  • Andi Moisescu
  • Copyright © 2026 Amvest.ro · Termeni si conditii · Contact

    This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
    Privacy & Cookies Policy

    Privacy Overview

    This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
    Necessary
    Întotdeauna activate
    Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
    Non-necessary
    Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
    SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ