Perioada 8-16 septembrie 2011 a fost dedicata campaniei “Drept la Educatie”, o campanie initiata de Asociatia Amvest, cu sustinerea organizatiilor Pro Tineret Vest si Progress On din Arad.
Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal” Arad s-a implicat în Campania de strângere de jucării haine și rechizite, ”DREPT LA EDUCAȚIE” şi au reuşit să ofere un zambet copiilor din familiile nevoiaşe care vor intra zilele următoare în posesia rechizitelor şcolare, dar şi a obiectelor de îmbracăminte donate de arădeni pe toată perioada campaniei.
Campania a fost încheiată cu un recital sustinut de Oana Togoe, o tânără solistă din Arad, care a umplut până la refuz locaţia din Piaţa Avram Iancu, locul unde a fost creat centrul de donaţii pe toata durata campaniei. Evenimentul a fost prezentat de actrita Giorgiana Elena Popan.

Daniel Mitre, presedintele asociatiei Amvest -”Misiunea noastra a fost destul de simplă şi suntem mulţumiţi că ne-am atins scopul. Această campanie a fost o reuşită datorită oamenilor din jurul nostru, datorită arădenilor inimoşi. Sunt mândru că locuiesc în acest oraş si mai ales mândru că oamenii nu au uitat semnificaţia cuvântului solidaritate. Multumim tuturor pentru sprijin.”
Donaţiile vor ajunge la cateva nevoiaşe din Arad si Lipova, Centrul Maternal Arad, Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Arad. In acelaşi timp rugăm aradenii să ne sesizeze cazuri care in opinia lor merită sprijinite. Recomandările se pot face la adresa de email – amvestarad@gmail.com
O parte dintre multumirile noastre merg catre: Marius Rusu, Cristina Putan, Cristian Mihai, Ahmad Tea House, Giorgiana Popan, Books Express , Talent Irosit, Le Trico si nu in ultimul rand Diana, aradeanca noastra inimoasa!





